miercuri, 23 ianuarie 2013

Ştefan Gaibu este noul director al Direcţiei Logistice Dacia

Share


Din ianuarie 2013, Direcţia Logistică Centrală Dacia are un nou director: Ştefan Gaibu. Absolvent a două programe de MBA şi cu o experienţă vastă în transport şi logistică, el îl înlocuieşte pe Jean Detrun, care a deţinut această funcţie din 2005 până în prezent.



În vârstă de 36 de ani, Ştefan Gaibu este cel mai tânăr manager dintre cei care conduc activităţile de producţie derulate pe platforma industrială de la Mioveni. S-a alăturat Dacia în anul 2001 şi a acumulat o experienţă bogată în domeniile de transport piese şi vehicule, logistică şi gestiune. Gaibu îi succede în funcţia de director al Direcţiei Logistice Dacia lui Jean Detrun, care urmează să iasă la pensie.

Este începutul unei mari provocări profesionale. Cred cu tărie în puterea şi energia generației mele, în capacitatea ei de a reuși şi a se adapta într-un mediu social, economic şi dinamic. Este un crez condiționat de câteva conduite obligatorii: asumarea puterii cu discernământ, moralitate, dorinţa autentică şi entuziastă de a depăşi propriile limite şi demersul permanent al îmbogăţirii spirituale şi profesionale, al energiei investite în cunoaștere. Un atu important în reușita profesională este pasiunea. Pasiunea pentru lucrul bine gândit, bine structurat. Pentru Direcţia Logistică Centrală Dacia, anul 2013 va fi unul de consolidare, dar şi un an plin de noi provocări, proiecte noi şi proiecte la nivel internaţional, de o importanţă majoră pentru familia Dacia şi Renault. Ştiu că am alături o echipă matură şi experimentată şi îmi asum rolul de a o ghida către aceste provocări. Cu siguranță vom reuși împreună!”  a declarat Ştefan Gaibu.

Ştefan Gaibu s-a născut în anul 1976 şi este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemițanu din Republica Moldova. Deţine două diplome de MBA obţinute în Franţa în domeniile administraţia întreprinderilor şi a afacerilor. Se angajează în anul 2001 la Dacia ca organizator Transport, ulterior ocupând poziţiile de şef serviciu Transport şi Gestiune Ambalaje, şef departament Transport Naţional, şef departament Transport Piese şi Vehicule şi director al Renault Industrie Roumanie. În anul 2012 este numit director executiv adjunct al Direcţiei Logistice Dacia, iar din luna ianuarie a acestui an, devine director executiv al aceleiaşi Direcţii.

Despre Direcţia Logistică Centrală Dacia:
Direcţia Logistică Centrală Dacia, situată pe platforma industrială de la Mioveni, asigură atât expediţia componentelor vehiculelor din gama Dacia, Renault şi Nissan, către uzine ale Alianţei Renault Nissan în lume,  cât şi pe cea a vehiculelor finite pe teritoriul României şi la export, către reţeaua comercială.
În ultimii şapte ani, Direcţia Logistică Dacia a expediat peste 6 milioane m³ de piese, care au contribuit la asamblarea a peste 2,5 milioane vehicule în uzine ale alianţei Renault Nissan în lume. În prezent, Direcţia Logistică Dacia expediază piese pentru asamblarea modelelor Dacia, Renault şi Nissan către 13 uzine  ale Alianţei, incluzând-o şi pe cea din România, de la Mioveni.



Sursa: www.daciagroup.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu