joi, 5 iulie 2012

Nissan Navara are un nou motor 2.5 dCi si versiune de intrare

Share


Pickup-ul japonez are o nouă versiune de intrare. Aceasta este dotată cu un motor nou de 144 de cai putere ce asigură un consum de 8 litri la 100 km. Pretul de pornire este de 25.200 de euro.


Nissan a tinut cont de sugestiile clientilor si aduce pe piată un automobil croit pe nevoile acestora. Conceput pentru a oferi utilitate maximă la costuri cât mai mici, marca japoneză introduce începând cu această lună o versiune la un pret mai bun si ceva mai economică a binecunoscutului pick-up Navara. Pentru început este disponibilă doar varianta Double Cab, iar de anul viitor va putea fi comandat si modelul King Cab.

Fără a avea o titulatură anume, versiunea economică Navara este pusă în miscare de noua motorizare diesel ce produce 144 de cai putere si un cuplu maxim de 350 Nm si poate accelera de la 0 la 100 km/h în 13,1 secunde.

Derivat din aceiasi unitate dCi de 2.5 litri, propulsorul oferă 46 de cai putere mai putin decât vechiul model de intrare în gamă si promite un consum mediu de 8,2 litri la 100 km. Motorul diesel este oferit în combinatie cu o transmisie cu sase trepte si tractiune integrală AWD.

Lista echipamentelor standard este limitată la strictul necesar si include aer conditionat, ABS, EBD, 6 airbaguri, radio-CD cu Bluetooth si detalii decorative pentru interiror.

Navara 2.5 dCi de 144 cai putere este disponibilă doar pe câteva piete europene la un pret de pornire ce depăseste cu putin 25.000 de euro.


Sursa: www.autopassione.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu